luni, 31 mai 2021

A Tote Bag and a Little Pouch

 Vremea neobișnuit de rece m-a  ținut în casa, iar mașina de cusut mi-a ținut de urat. 
Iar noile tipare ale Getei m-au provocat nu numai la cusut, dar și la montat o capsa magnetica si capse de plastic.
Păstram demult o bucata de vinil alba, cu perforații, iar acum a fost materialul ideal coaserii acestei sacoșe, practica și utila.
 

Dupa care, am cusut rapid si usor, un mic pouch, cu intrebuintari multiple. 
Geta, pe blogul ei, are o multime de tutoriale cu solutii pentru montarea atat a capsei magnetice pentru sacose, cat si a capselor de plastic sau altele.
 





joi, 20 mai 2021

Easter Place Mats

Am adunat o mulțime de fâșii de material,  sunt marginile materialelor cu care lucrez. Daca ma urmărești de mai mult timp știi deja ca nu îmi place sa arunc aproape nimic, mai ales atunci când este vorba de materialele deosebit de frumoase și bune calitativ. Îmi face o deosebita placere sa le cos astfel încât sa le fac utile și sa obțin acea explozie de culori rezultata din alăturarea la întâmplare a diferitelor imprimeuri. Asa mi-a venit ideea micilor cadouri de Paști, cate un place mat pentru fiecare persoana draga. Si lista de persoane dragi e destul de lunga, ce bine! Am cusut 14 suporturi de farfurie, în poze nu sunt decât primele 6. Restul au fost cusute și dăruite rapid și nu am apucat sa le pozez. Am savurat însa bucuria cu care au fost primite. E tot ce conteaza!

Dimensiuni suport cca. 30x40cm. Fata place matului din margini de materiale, pe dos am folosit un material mai gros de in, reciclat. Vatelina sintetica și matlasare simpla.


Daca pe fata suporturilor te surprind culorile, pe dosul lor, apar clare cusăturile simple ale matlasării.