miercuri, 28 martie 2018

joi, 22 martie 2018

Winter Pillows

Da, e iarna, iarna!


N-as fi avut nimic impotriva iernii, daca zilele trecute nu as fi trait clipe de primavara adevarata , cu soare si bucurie! Dar asa, sa vina iar? Stiu, o sa treaca, dar pana atunci mai cos ceva...perne de iarna! Le-am scos in zapada, sa se asorteze, alb la alb trage :)



Dimensiuni 14" x 14" (35x35cm).


vineri, 16 martie 2018

Spring Placemats

Printre coduri meteo de vreme rea, ma incapatanez sa aduc primavara, cu un buchetel de viorele si imbinand multe, multe patratele mici, de verde crud si pur.

 Cum da un pic soarele, cu mic, cu mare, ne rasfatam la soare...Vasile si Costel s-au asezat pe pietrele incalzite...

  ...iar eu "astern primavara" pe masa din gradina :)


 Suporturi de farfurie, matlasate, cu doua fete, una patchwork, cealalta fata din tesatura manuala de canepa, material stravechi, recuperat cu grija din zestrea bunicii...
  Patru placemats de 14 1/2" x 18 1/2" (cca. 37x47cm), pline de culoare, floricele si fluturasi...
 Se pare ca nu sunt singura ce se incapataneaza sa vina primavara, violetele albe se ivesc si ele!


duminică, 11 martie 2018

WIP Table Runner

De multa vreme tot dadeam la o parte un material (batik vopsit manual) in dungi, in degradeu de culori puternice, pur si simplu nu stiam ce sa fac cu el, mai ales ca aveam doar niste petice de diferite forme si marimi. Zilele astea mi-a venit o idee si doar voi puteti spune cat e de inspirata, patrate de 10cm, dimensiunea finala a servetului este de cca 150 cm x 37cm. Urmeaza matlasarea, dar pana atunci, privindu-l, nu pot sa nu ma gandesc la un apus de soare de vara, asa ca l-am pozat sa vi-l arat si voua.




marți, 6 martie 2018

Fabric Cards

E primavara, dar inca iarna, pana si motanul Vasile arata destul de deprimat.
Trebuie sa schimb ceva in aceasta zi de marti trista, cu putina fantezie si culoare si o mie de petice care-si asteapta randul. Fara scheme, tipare sau planuri, pur si simplu visand pe mici lucrari de doar 4"x6", carduri textile.

 Visand la ferestre deschise, ramuri inflorite si cer senin...







 Visand, cat sa ne treaca de uratul de afara...Ce zici, Vasile? Mai bine acum?





joi, 1 martie 2018

Martisor 2018

Am citit postarea de 1 Martie de anul trecut, erau plus 20 grade afara! Azi, la minus 20 grade, greu sa am inspiratie sa fac martisoare! Dar am avut noroc, din cutia cu petice a cazut acest material dragalas...

Cu putina intaritura termocolanta, ata asortata, cusatura magica zig zag a masinii, nasturei si fluturasi si cu snurul traditional, iata gata cateva micatele, gata sa plece catre prietenele mele!

Sa aveti o primavara frumoasa, plina de realizari si bucurii!
Daca vreti, revedeti martisoarele din 2017, 2016, 2015.